O știre din schiul alpin a făcut înconjurul lumii în ultimele 24 de ore. Federația Statelor Unite de Schi și Snowboard (USSA) a făcut o propunere formală Federației Internaționale de Schi pentru ca Lindsey Vonn să poată lua startul în întrecerile masculine de coborâre din Cupa Mondială!
Lindsey Vonn (32 ami) este personalitatea cu cea mai bună imagine din schiul feminin mondial în ultimul deceniu, după ce a obținut nu mai puțin de 77 de victorii în Cupa Mondială, record absolut, și 130 de clasări pe podium. De aproape un deceniu, sportiva a lansat ideea de a concura și împotriva bărbaților, iar această intenție s-a materializat acum și printr-o propunere oficială către Federația Internațională de specialitate. Lindsey Vonn se antrenează de o bună bucată de timp cu băieți din diferinte echipe naționale în probele de coborâre. Iar la timpii neoficiali chiar a reușit să-i învingă pe câțiva. Este adevărat, într-un concurs, lucrurile vor sta, probabil, diferit. Specialiștii „istorici” nu cred că sportiva i-ar putea învinge vreodadă pe cei mai buni bărbați la coborâre, în timp ce Vonn a recunoscut într-un interviu acordat în acest an, în luna martie, că nu știe exact cum se va comporta. „Acesta este și motivul pentru care vreau să încerc. Iar bărbații cu care am discutat sunt de acord, ar aduce și mai multă atenție către cursele de schi. De ce să nu încercăm?”, a susținut Lindsey.
Atle Skaardal, directorul FIS de concurs, a ezitat atunci când a vorbit despre posibilitatea de a organiza un astfel de „challenge”. „Va fi o provocare foarte dificilă de pus în practică, deoarece un punct pe care toată lumea îl subestimează este că trebuie să avem drepturi egale pentru toată lumea. Deci, dacă doamnelor și se permite să concureze cu bărbații, atunci și bărbații trebuie autorizați să schieze cu doamnele și sunt sigur că nu aceasta este direcția spre care vrem să mergem. Consider că este un subiect foarte dificil și sunt convins că toată lumea se va gândi la asta”, a spus Skaardal, conform The Guardian.
O decizie în privința propunerii înaintate de USSA ar putea fi luată săptămâna viitoare, la Zurich.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER